Despre comuna Fîntînele

 CADRUL GEOGRAFIC

Comuna Fîntînele este situată în partea de vest a ţării noastre, având următoarele coordonate geografice: 46°5′ latitudine nordică și 21°30′ longitudine estică. Principalul element al poziţiei geografice a comunei îl constituie aşezarea sa pe malul Mureşului, acesta apropiindu-se la o distanţă de aproximativ 500 de metri de vatra satului în punctul nord-estic. Comuna este situată în zona de câmpie, de-a lungul şoselei judeţene 682 Arad – Lipova.

În cadrul judeţului Arad, comuna Fîntînele este aşezată în partea sud-vestică, la o distanţă de aproximativ 13 kilometri de extremitatea sud-estică a acestuia.

Teritoriul comunei este situat între Câmpia Aradului şi Podişul Lipovei, cu localizare în zona de nord – vest.

Din punct de vedere administrativ, teritoriul comunei se învecinează în nord-vest cu municipiul Arad; în sud-vest cu satul Cruceni, aparţinător comunei Şagu, în partea de est cu comuna Frumuşeni, în partea de nord cu localităţile Vladimirescu și Păuliş, iar la sud-est limita comunei o formează judeţul Timiş.

În componenţa comunei Fîntînele intră şi satul Tisa Nouă situat în partea sudică a acesteia, la o distanţă de 5 kilometri.

CADRUL ISTORIC

Prima atestare documentară a localităţii Fîntînele datează din anul 1457. Satul Tisa Nouă este atestat documentar în anul 1135.

Cercetările arheologice întreprinse pe plan naţional, cât și cele din zona arădeană, ilustrează că procesul evolutiv a fost general în cadrul unităţii geografice etno-culturale Carpato-Danubiano-Pontic. Aici a pulsat în permanenţă viaţa și civilizaţia umană și cadrul lor, omul, luptând pentru supravieţuire și pentru afirmare a realizat creaţii în planul culturii materiale și spirituale. Zona Fîntînele a fost favorizată de configuraţia geografică, de factorii dinamici şi de reţeaua hidrografică dominată de cursul Mureşului. În apropiere, în satul Frumuşeni, ca de altfel și în alte localităţi ale judeţului (Iosăşel, Fîntînele, Cladova), au fost descoperite urme din paleoliticul mijlociu constând în unelte silex şi cuarţ aparţinând culturii musteriene.

Pe parcursul întregii epoci a bronzului au avut loc pătrunderi de populaţii şi de elemente de cultură materiale dinspre sud, est şi nord, care au influenţat cultura materială, organizarea socială și credinţele populaţiei autohtone, fiind influenţate la rândul lor de acestea.

După aprecierile existente în intervalul de timp dintre sec. XII-VIIIî.HR., în Crişana și Banat, deci şi în zonă, unde aspectul primei vârste a fierului are un caracter local, se va individualiza o civilizaţie unitară a primei vârste a fierului, reprezentată printre altele de ceramica neagră, canelară. O aşezare fortificată din această perioadă, de proporţie mai mică, a fost descoperită în vecinătatea localităţii, la Frumuşeni.

Aici au locuit, muncit şi luptat dacii, au convieţuit cu coloniştii după înfrângerea lor de către Traian. S-au răsculat la 117 d.HR. sperând să devină din nou liberi. Au rămas aici, pe vatra lor, după ce Aurelian a hotărât să retragă armata și administraţia, convieţuind cu coloniştii şi formând treptat un nou popor rezistă valurilor de migratori veniţi să caute locuri prielnice pentru turmele lor de animale, pentru închegarea de sate. Le-a fost sortit românilor să continue, ca și înaintaşii lor, lupta pentru a-şi păstra teritoriul, pentru că alte seminţii veneau să cucerească acest pământ. Au venit să cucerească și frumoasa Vale a Mureşului.

Cercetările efectuate în ultima vreme pe Valea Mureşului, din judeţul Arad, au pus în evidenţă numeroase materiale cu forma și tehnica de timp Dridu. Tradiţiile de tip Dridu reprezintă cultura material-spirituală a comunităţilor autohtone strămoşeşti după confruntarea cu populaţiile în migraţie germanice, slave şi turanice. Zona noastră cunoaşte o înflorire deosebită în timpul lui Ahtum, când o importantă ramură de activitate economică a fost transportul de sare pe Mureş. Pentru aceasta au fost folosite plutele și bărcile. „Legenda Sfântului Gerald” face menţiunea despre „porturile” existente pe Mureş, stăpânite de Ahtum, care, de fapt, erau locuri pentru odihnă, desfacerea parţială a produselor și vămuirea lor. Documentele emise de diferite cancelarii menţionează că această regiune este bine populată cu o mulţime de sate.

În urma confruntărilor, regiunea ajunge sub stăpânire ungurească.

Zona Fîntînele, Tisa Nouă, Frumuşeni şi Aluniş au fost bine populate şi au constituit, nu rareori, dote date de regii unguri.

Localităţile Fîntînele și Tisa Nouă apar pe hartă din 1123 sub denumirea de Ansonlak. Regele donează 7 pluguri, pe malul Mureşului, cu populaţie cu tot, cruciaţilor. Acest teritoriu figurează mai târziu pe numele de Kisfalud (Fîntînele). Preotul localităţii a plătit, în 1333,32 de bani, în 1334 a doua parte de 10 bani, zeciuială papală. Prin această zonă au trecut, în 1514, răsculaţii conduşi de Gheorghe Doja, ei cucerind şi cetatea de la Frumuşeni care, în urma răscoalei din 1526-1527 condusă de Iovan Nanada, este complet distrusă.

 

În 1541, Transilvania, cuprinzând Banatul și Crişana, devine Principat autonom sub suzeranitatea porţii. A fost înfiinţat paşalâcul de la Buda, care avea şi rostul de a ţine în frâu noul stat vasal, împiedicând totodată ocuparea lui de către habsburgi. În timp, această zonă ajunge sub stăpânire habsburgică.

În 1687 Mihai Apatfi acceptă Tratatul de la Blaj iar trupele imperiale sunt primite în ţară, iar în 1688 Transilvania renunţă „de bună voie” la suzeranitatea Porţii acceptând „protecţia Împăratului”.

În 1751, Banatul este trecut sub administraţie civilă având în frunte un preşedinte.

În 1778 a fost încorporat Ungariei, fiind împărţit un an mai târziu în trei comitate: Caraş, Timiş și Torontal.

Comments are closed